Directiva copyright și libertatea internetului

În luna martie Parlamentul European a aprobat Directiva Copyright (Directive on Copyright în the Digital Single Market - https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:52016PC0593&from=EN) care aduce câteva reglementări controversate în modul în care putem distribui conținut protejat de drepturi de autor (articole de presă, creație artistică, materiale didactice - cum sunt și tutorialele 101trainings – și altele).

Cele mai problematice articole - 11 și 13 - obligă agregatorii de conținut să implementeze proceduri de supraveghere și filtrare astfel încât pe platformele lor să nu poată fi încălcate drepturile de autor. La o primă impresie pare un obiectiv dezirabil, doar că la o analiză mai atentă apar întrebările.

În momentul de față cei care urmăresc cazurile de încălcare a drepturilor de autor sunt autorii sau producătorii care semnalează astfel de cazuri celor care pot remedia situația. Conform noilor prevederi ale directivei, agregatorii de conținut - ca Youtube sau Facebook - sunt direct răspunzători pentru încălcarea drepturilor de autor pe platformele lor și trebuie să dezvolte proceduri care previn încărcarea ilegală de materiale care sunt protejate de drepturi de autor. Directiva impune prezumția de vinovăție. Orice material încalcă drepturile de autor până când este demonstrat contrariul prin procedurile mai sus menționate.

Imaginați-vă cum poate fi identificat un material protejat de drepturi de autor într-un colaj photo sau într-un material video editat, cu zeci de surse. E suficientă menționarea sursei ? Sau e necesar și acordul autorului ? Implementezi o validare automată ? Cât de eficace poate fi ? Cum pot fi evitate erorile de validare (evaluare incorectă) ? Cum va decurge o conversație pe internet în care sunt aduse în discuție diferite materiale protejate cu drepturi de autor ? Aceste aspecte vor influența cu siguranță creativitatea și libertatea de exprimare.

Există critici care susțin că va fi creată o a doua zonă în internet. Zona europeană, cenzurată, unde giganții tehnologici din Slicon Valley își spori puterea și influența datorită mecanismelor de control cerute chiar de UE.

Peste 200 de cadre universitare implicate în domeniul proprietății intelectuale avertizează că prevederile directivei servesc o arie îngustă de interese - "narrow sectional interests". O petiție a Change.org care se opune directivei a strâns peste 5,1 semnături.

Taxa pe linkurile distribuite - posibilă consecință a directivei - va favoriza marile site-uri de știri care vor avea forța să negocieze licențierea în așa fel încât să le revină partea leului.

Directiva este menită să protejeze viitorul presei. Dar în Germania un singur editor va primi aproape două treimi din totalul veniturilor - "European copyright is intended to secure the future of the press. But in Germany, a single publisher would receive almost two-thirds of the revenue" - https://www.golem.de/news/leistungsschutzrecht-so-viel-geld-wuerden-die-verlage-von-google-bekommen-1809-136436.html.

Cu siguranță ca urmare a acestei directive accesul la informație va scădea – ex. https://www.theguardian.com/media-network/2014/dec/12/google-news-spain-tax-withdraws.

Marii agregatori precum Google sau Facebook sunt clar avantajați pentru că au resursele să implementeze mecanisme de evaluare a încălcării drepturilor de autor și în astfel de cazuri pot pune la dispoziția autorilor mecanisme de confirmare - care autori, la rândul lor, pot abuza de astfel de mecanisme (sunt destule cazuri în care se ajunge în instanță pentru a determina cazuri de încălcare a drepturilor de autor). Iar cei care încearcă să intre pe piață vor avea în față o barieră redutabilă.

În concluzie, acestă directivă afectează libertatea de exprimare pe internet și concentrează puterea în mâinile câtorva companii. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile. Vom vedea probabil acțiuni în instanță pentru apărarea libertății de exprimare și împotriva abuzurilor care, sunt ferm convins, vor apărea. De asemenea vom vedea unelte și soluții software dezvoltate pentru a contracara efectele menționate (un bun exemplu este Dissenter – https://dissenter.com/). Și rămâne de văzut cum va fi - în următorii doi ani - implementată această directivă în legislația internă a statelor UE.

Contact